Tarta cu crema de vanilie

Nimic nu se compară cu un desert delicios cu fructe de sezon. Dacă tot au apărut căpșunelele cu gust, zic că trebuie să încercați această tartă cu cremă de vanilie. Se prepară super ușor, mai ales că blatul este unul fără coacere. 

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 400gr biscuiți digestivi;
  • 160ml unt gras topit.

Pentru crema de vanilie:

  • 500ml lapte;
  • 6 gălbenușuri;
  • 2 linguri de miere;
  • 3 linguri de amidon;
  • 50gr unt gras;
  • 1 linguriță de extract de vanilie (sau semințele de la o păstaie).

Pentru decor:

  • căpșuni;
  • afine.

Pentru început ne ocupăm de prepararea blatului, iar pentru acest pas trebuie să mărunțim biscuiții digestivi cu ajutorul unui robot de bucătărie sau, în cazul în care nu aveți unul, puteți să puneți biscuiții într-o pungă și să îi fărâmițați cu ajutorul unui făcăleț. 

Tot ce trebuie să faceți este să amestecați biscuiții cu untul topit până obțineți o textură asemănătoare cu nisipul umed. În tava pentru tartă, unsă în prealabil cu unt, presăm blatul pentru a crea baza pentru tarta noastră. Până preparăm crema de vanilie, vom lăsa blatul la frigider.

Într-o crăticioară încăpătoare, amestecăm gălbenușurile, amidonul și extractul de vanilie până obținem o cremă. Peste aceasta adăugăm treptat laptele, amestecând continuu cu ajutorul unui tel. 

După ce încorporăm toată cantitatea de lapte, punem crăticioara pe foc mic și amestecăm continuu până obținem o cremă groasă. În acest moment adăugăm mierea și untul și amestecăm. Turnăm crema într-un bol curat și o acoperim cu folie de plastic, direct peste aceasta ca să evităm formarea crustei, și o lăsăm să se răcească la temperatura camerei. 

Atunci când crema este răcită o mixăm puțin cu ajutorul unui mixer, iar în cazul în care este prea tare puteți să o subțiați cu puțin lapte. Nu ne rămâne decât asamblăm tarta și să o decorăm cu diverse fructe. Eu am folosit căpșuni și afine, voi puteți să folosiți ce fructe vă plac. 

De asemenea, tarta trebuie să stea câteva ore la frigider, astfel aromele se vor îmbina mult mai bine. În cazul în care vreți să folosiți zahăr în loc de miere, puteți să o faceți fără probleme, însă îl veți adăuga în același timp cu gălbenușurile, amidonul și extractul de vanilie!

PS: Eu am folosit o tavă cu diametrul de 24 de cm. 

Sper că v-am fost de ajutor cu această sugestie delicioasă!

Vouă vă plac tartele de acest gen?

50 Replies to “Tarta cu crema de vanilie”

  1. Esti o bucatareasa desavarsita!!!!!!!!! Minunat ,ma bucur ca am descoperit acest site! Multa dragoste iti transmit.

    1. Mulțumesc frumos! Mă bucur să aud asta!

  2. Fata frumoasa, tarta frumoasa… Sigur are un gust pe masura si chiar imi place ca pui miere in loc de zahar.

    1. Mulțumesc frumos! Încercăm să renunțăm la zahăr. 🙂

  3. O fata de nota 20!!! Maine o fac si eu pentru nepotetii mei!! Te sarut!

    1. Mă bucur! Să aveți spor! Vă pup și eu!

  4. Piersicile din copot merg?

    1. Sigur, doar să le pui pe un prosop de hârtie pentru a îndepărta excesul de lichid.

  5. Arata tare delicios si apetisant. Am sa imi fac si eu curaj intr-o zi sa incerc reteta ta. Pupici

    1. Să o încerci, chiar se prepară super ușor! Pupici!

  6. Ce reteta usoara si sigur este nemaipomenita , asa ca o sa o pregatesc si eu.

    1. Spor la bucătărit!

  7. De unde cumperi pastaile acelea de vanilie? Sunt mai bune ca esenta de vanilie???

    1. Păstăile se găsesc la magazinele de tip plafar și în supermarket-uri. Sunt mult mai bune decât esența, deoarece este vanilie pură. Sunt mai scumpe ce-i drept, însă gustul este deosebit.

      1. Wow nu stiam , iti multumesc

  8. Hai ca am preagtit crema ta si am mancat-o goala .::)))))) Este minunata. Mai fac maine o tura , dar sper sa ajunga pe blat.

    1. Chiar am râs, mă bucur tare mult să aud asta! :*

      1. Gata ,am facut si blatul si totul a mers tare bine. O bunatate!

        1. Super! Mă bucur că ți-a plăcut!

  9. In weekend o fac si eu , mai ales ca sotul meu este fan vanilie.

    1. Mă bucur tare mult! Spor la bucătărit!

  10. Chiar îmi plac tartele, însă pana acum nu am încercat niciodată să fac eu acasă. Mersi pentru rețetă.

    1. Merită să o încerci! cu drag!

  11. Ador tartele, dar mi se pare greu de făcut aluatul din biscuiți. Am încercat de câteva ori dar ceva nu fac bine, fiindcă nu îmi iese…. Am să ii mai dau o șansă.

    1. Acesta sigur o să îți iasă, poate nu ai folosit biscuiții potriviți.

  12. Eu sunt fan tarte, sotul e fan crema de vanilie, căpșunii tocmai se coc în curte, așa că reteta ta a picat la fix.

    1. Perfect! Mă bucur tare mult să aud asta!

  13. Cat de frumoase sunt pozele. De unde cumperi trandafirii aceia atat de mici??

    1. Merci frumos! Îi achiziționez din Lidl. Costă cam 12 lei buchețelul.

  14. Oficial asta este cea mai misto crema de vanilie pe care eu am intalnit-o!!!!!! Am devorat- o cu cei mici. A ta de la ce a iesit asa galbena?

    1. Vai ce mă bucur! Este așa galbenă, deoarece am folosit ouă de la bunica mea. Fiind de țară, gălbenușul este foarte galben.

  15. Arata foarte bine si e super usor de facut! Trebuie s ao incerc si eu, blatul cu biscuiti sigur imi iese 😉

    1. Da, merită să o încerci și sigur îți iese. 🙂

  16. Arata tare bine. Dupa aspect, credeam ca e mult mai greu de facut. Ma bucur ca m-am inselat. 😀

    1. Nu, chiar se prepară super ușor. 🙂

  17. Arata criminal de bine. Nu am facut o tarta de acest gen niciodata. Imi place totul … designul te indeamna sa gusti si prezentarea retetei m-a convins ca n-ar fi chiar atat de greu de realizat

    1. Chiar nu e prea complicată prepararea, așa că merită să o încerci.

  18. Am bifat aceasta tarta si a fost super buna. Sunt tare fericita ca am gasit blogul tau ,chiar vreau sa fac reteta ta cu creveti in weekend. Te pup

    1. Mă bucur tare mult! Este delicioasă rețeta de creveți, o să-ți placă tare mult! Te pup și eu!

  19. Exact la fel fac si eu crema de vanilla ,dar chiar nu mi-a trecut ptin cap sa pun miere in loc de zahar. Este mult mai buna cu miere , are un gust aparte.

    1. Și mie mi se pare mult mai bună cu miere. 🙂

  20. Ce fel de biscuiti digestivi folosesti?

    1. Eu i-am folosit pe cei din Lidl.

  21. Am facut tarta , insa cu cirese si a fost MINUNATAAAA!!!!!

    1. Ce mă bucur! O să o încerc și eu cu cireșe!

  22. Interesanta reteta, o salvez pentru ca imi plac la nebunie capsunele, iar in combinatia asta cu atat mai mult! 😀

    1. Sper să-ți placă! Spor la bucătărit!

  23. Am incercat tarta aceasta si este o bucatica din rai. Nu a rezistat decat cateva ore. :))) Anton ,baietelul meu imi zice de atunci zilnic: mami mai faci praji din aia buna buna?

    1. Mă bucur tare mult să aud asta! Mititelul tău are gusturi bune. :*

Lasă un răspuns la sosoi paula Anulează răspunsul