Review: Mizon Original Skin Energy Hyaluronic Acid 100

Așa cum v-am promis pe Instagram, astăzi vreau să vă vorbesc puțin despre un serum care m-a surprins într-un mod plăcut. Este vorba de Mizon Original Skin Energy Hyaluronic Acid 100, un produs ce conține 50% acid hialuronic, ceramide și extract de zmeură.

Dacă mă urmăriți de mai mult timp, cred că ați observat că am o rutină de îngrijire la tenului destul de lejeră și de simplă, care pentru mine funcționează minunat. Urmez 3 pași simpli: demachiere, curățare și hidratare ( plus aplicare SPF ziua). 

Atunci când vine vorba de îngrijirea tenului, nu pot să zic că sunt la fel de curajoasă să testez produse noi, mai ales după ce tenul meu nu s-a înțeles deloc bine cu acidul glicolic (o să vă povestesc cu altă ocazie). De aceea, pot să zic că sunt o persoană destul de reticentă.

Totuși, pentru tenul meu mixt cu tendințe de îngrășare în zona T, acidul hialuronic funcționează de minune. Este un ingredient blând, care păstrează hidratarea la nivelul pielii. 

Eu am cumpărat acest serum de la Mizon de pe site-ul celor de la Notino, după ce am făcut un mic research în internet. Am citit recenzii, am verificat ingredientele și așa l-am ales. Fac în curând 26 de ani și am zis că un plus de hidratare nu strică. 

După ce îmi demachiez tenul și îl curăț cu un gel de curățare, aplic acest serum pe pielea umedă. Din ce am citit în online, acesta este modul ideal de aplicare. Are o textură lichidă de gel, nu are miros și tenul îl absoarbe imediat. Pot să vă mărturisesc că este primul produs de acest gen care are rezultate vizibile. Am mai încercat alte produse cu acid hialuronic, însă niciunul nu m-a convins.

În timp am observat cum zonele ceva mai deshidratate și-au revenit, porii mei dilatați și măricei parcă sunt mai micuți și mai simpatici, iar pielea este hidratată cum nu a mai fost până acum. Știu că poate sună dubios, că și eu m-am întrebat mereu ce pun coreenii în produsele lor, dar acest serum face ceva magic pentru tenul meu. Îl folosesc în fiecare seară, câteodată îl aplic și dimineața. 

Să nu vă mai zic că parcă și fondul de ten se aplică mai frumos. În orice caz, pentru mine acest produs chiar funcționează și mă ajută să am o piele fină ca un fund de bebeluș.

Lasând la o parte orice chestie, vă recomand cu tărie să vă documentați bine înainte să aplicați orice produs pe tenul vostru, să verificați lista de ingrediente și, în cazul în care aveți vreo problemă, cel mai bine este să consultați un medic dermatolog. Evitați să aplicați tot felul de soluții pe ten, deoarece în unele cazuri vă pot face mai mult rău decât bine.

Cam aceasta este umila mea părere despre acest serum cu ceva magie prin el. O să continui să îl folosesc până la ultima picătură și o să-l recumpăr. 

De asemenea, pe site-ul celor de la Notino găsiți o sumedenie de produse coreene și chiar am de când să mai testez câteva. 

Sper că v-am fost de ajutor cu acest articol!

Voi folosiți produse cu acid hialuronic? Dacă da, care sunt preferatele voastre?

31 Replies to “Review: Mizon Original Skin Energy Hyaluronic Acid 100”

  1. Faci niste poze divine!! Am si eu acest produs si imi place la nebunie. kisses

    1. Merci frumos! Mă bucur să aud asta. Pupici

  2. Denisa Ioana says: Reply

    Sa stii ca nici eu nu m-am impacat cu acidul glicolic. Acum folosesc niacinamide si acid hialuronic, atat. O sa imi notez aceste ser. Multuuumesc!!

    1. Da, este ceva mai complicat cu aceste ingrediente. Cu drag!

  3. Si eu folosesc produse cu acid hialuronic si tenul meu se intelege foarte bine cu ele. Am un ser pe care mi l-am luat din Italia, la noi nu l-am vazut si mai folosesc fiole de la Gerovital.

    1. Mă bucur să aud asta!

  4. Ce produs interesant , nu am auzit de el pana acum!

    1. Nici eu până de curând!

  5. Mereu sunt educative si pline de informatii articolele tale. Ma bucur de fiecare data sa le citesc

    1. Mă bucur să aud asta!

  6. Am foarte putine produse ce contin acid hialuronic si ar trebui remediat acestlucru.

    1. Sunt foarte faine produsele cu acest ingredient.

  7. Ador serurile și acesta cu acid hialuronic mi-ar plăcea mult să-l încerc, tenul meu cred că ar fi tare încântat.

    1. Cu siguranță!

  8. In ultima perioada am tot fost atenta ca serumul sa contina si acid hialuronic sau colagen pentru ca am observat ca au un efect benefic asupra tenului meu.

    1. Mă bucur să aud asta!

  9. Am si eu cateva produse cu acid hialuronic care imi plac mult. Imi doresc si eu sa incerc acest produs pentru ca pare bun

    1. Mă bucur să aud asta!

  10. Si eu il utilizez de mai bine de 1 an si imi place foarte foarte mult.

    1. Mă bucur că îți place!

  11. Ce frumos arata sticluta, eu personal nu am mai auzit de acest brand.

    1. Eu am mai folosit în trecut măștile lor.

  12. Si eu folosesc produse cu acid hialuronic dar acesta nu l-am incercat inca.O sa il pun pe lista penteu urmatoarea comanda

    1. Sper să îți placă!

  13. Interesant, nu am auzit de acest ser pana acum, dar cred ca il voi incerca.
    Cam aceeasi pasi ii urmaresc si eu cand vine vorba de ingrijirea tenului.

    1. Mă bucur să aud asta!

  14. Eu am boosterul de la Vichy cu acid hialuronic. Chiar sunt super multumita de el, hidrateaza super tenul.

    1. Din pacate pentru mine nu a făcut mai nimic cel de la Vichy…

  15. Nu stiam de acest ser, dar pare foarte bun din ce spui tu. Oare toate serurile se aplica pe pielea umedă sau numai asta?

    1. Sinceră să fiu, nu știu exact ce să îți spun. Eu doar pe acesta îl aplic pe pielea umedă.

  16. Nu stiam de acest produs, insa pare minunat.

Leave a Reply