În sfârșit am reușit să adun toate fondurile de ten pe care le am și să vă scriu câteva cuvinte despre acestea. De la început vă spun că am un ten mixt cu tendințe de îngrășare în zone T. Cu alte cuvinte, sebumul este inamicul meu numărul unu. Zic să lăsăm vorbăria și să trecem la treabă:
❤ Chanel Les Beiges Healthy Glow Foundation
Dintre toate fondurile de ten pe care le-am încercat de-a lungul anilor, pot să vă spun că preferatul meu este Chanel Les Beiges. Îmi place extrem de mult efectul său pe tenul meu, deoacere pielea devine mai luminoasă și parcă se îmbină cu aceasta, de parcă nu aș purta fond de ten.
Știu că poate sună ciudățel, însă mai bine de atât nu știu să vă descriu cât de mult îmi place. Ca și celelalte fonduri de ten, acoperirea este una medie, este rezistent la transfer și sta la locul lui întreaga zi.
❤ Huda Beauty Faux Filter Foundation
Acest fond de ten este extrem de lăudat, așa că am fost curioasă să îl testez. Este unul dintre cele mai bune fonduri de ten pe care le-am testat, mai ales în combinație cu pensula sa. Nu eram sigură dacă să cumpăr sau nu pensula, însă când am văzut cât de frumos se aplică fondul de ten cu ea, mi-am zis că este necesar să o iau.
Cu pensula obțin o acoperire mare, fără ca tenul să pară încărcat. Dacă optați pentru aplicarea cu burețel, acoperirea este una medie. Îmi place foarte mult acest fond de ten, deoarece rezistă impecabil pe ten întreaga zi, nu îl încarcă și conferă pielii un aspect luminos.
❤ Estee Lauder Double Wear Light
Dacă cu cea mai lăudată variantă nu m-am înțeles absolut deloc, ei bine, aceasta chiar m-a impresionat. Este un fond de ten lejer, are o acoperire mica spre medie, rezistă aproximativ 8 ore și nu se transferă.
❤ Mac Cosmetics Pro Longwear Foudation
Fondurile de ten de la Mac sunt și ele extrem de lăudate. După ce am testat mai multe variante de la ei, cel mai potrivit pentru tenul meu a fost Pro Longwear. Îmi place că are o acoperire bună, nu se transferă, arată natural pe ten, controlează excesul de sebum și rezistă fără probleme pe durata întregii zile.
❤ Lioele Triple The Solution BB Cream SPF 30 PA
Deși acest BB Cream corean este destinat mai mult unui ten uscat, ei bine, iarna este cel mai bun prieten al pielii mele. Este destul de hidratant, deci clar nu îl folosesc vara, deoarece lucesc ca un bec. Totuși, până și tenul meu mix spre gras are nevoie de puțină hidratare atunci când vine frigul.
Are o acoperire mică spre medie, rezistă în jur de 7 ore setat cu pudră și ajută pielea să rămână hidratată atunci când temperaturile sunt mai scăzute.
❤ The Body Shop Matte Clay Skin Clarifying Foundation
Atât de lăudat este acest fond de ten, încât nu am rezistat și l-am cumpărat. Ei bine, pot să vă mărturisesc că nu am încercat în viața mea un fond de ten care să-mi usuce tenul atât de rău. Da, chiar și tenul meu gras s-a speriat.
Are o acoperire mare, chiar și aplicat cu burețelul umezit, este matifiant, se strânge în liniile fine, însă rezistă toată ziua fără să revin cu pudră. Ca să nu îmi usuce tenul atât de rău, îl combin cu BB Cream-ul de la Lioele, împreună chiar fac o echipă bună vara.
Dacă sunteți în căutarea unui fond de ten care să vă țină sebumul sub control, chiar și după multe ore, acesta este cel mai ok din acest punct de vedere.
Sper că v-am fost de ajutor cu acest articol!
Care sunt fondurile voastre de ten preferate?
Eu le prefer pe cele compacte, imi plac cele folosite de tine 🙂
Nu am încercat până acum fonduri de ten compacte.
Ce faine fonduri de ten ai incercat. Bine ca ai gasit fonduri de ten care s-au potrivit tenului tau ❤
Da, am făcut o analiză online și m-a ajutat mult să nu dau rateuri.❤
Minunate toate fondurile de ten!!
Pe cel de la Huda vreau și eu să îl încerc
Este super cel de la Huda, chiar merită încercat.
Eu ma inteleg bine cu clasicul Double Wear, imi place si Paris Berlin – Le Fluide dar si cel de la MAC -Studio Fix Fluide 🙂 ori le combin (ca sa il fac mai ok pe Double Wear pentru ca a inceput sa usuce putin cam mult tenul) ori le folosesc individual! Foarte bun articolul tau si ma tentează Huda dar si cel de la MAC!Pupici!
Double Wear mi-a provocat o mulțime de coșulețe… Merită cel de la Huda, este foarte bun. Pupici!
Ce de fonduri de ten interesante. Eu mă înțeleg bine cu True Perfection și Giordani de la Oriflame.
Și mie îmi plac cele Giordani de la Oriflame, mai ales cel Long Wear.
eu nu folosesc fonduri de ten, nu am un ten cu imperfectiuni si nu consider ca trebuie sa arat ca si cum as fi coborat de pe catwalk. folosesc bb sau cc cream, dar asta in sezonul mai rece, acum nu mai suport nimic pe fata
Mă bucur pentru tine!?
Eu nu prea port fond de ten fiindca nu am gasit unul care sa-mi placa si prefer BB Cream-urile.
Sunt foarte bune și bb cream-urile.
Nu am folosit nimic din ce ai prezentat tu aici, insa MAC-ul este pe lista mea de ceva vreme. Trebuie doar sa vad ce nuanta mi se potriveste. 😀
Au multe variante, sigur o să-ți găsești nuanța potrivită.
Faine produse, de fel nu folosesc fond de ten, dar acum, voi sti ce sa aleg.
Mă bucur că te-am ajutat.
Foarte bun articolul, cu multe detalii care imi vor folosi in alegerea unui fond de ten. Nu am incercat niciunul dintre acestea ale tale, dar vreau sa-mi iau. Si imi plac si pozele! 🙂
Mă bucur mult să aud asta. Mulțumesc frumos!
Eu momentan folosesc unul de la Revlon si pentru ocazii mai speciale aleg Vichy Dermablend. Am in plan sa-mi iau si unul high end.
Merită să investești într-un fond de ten mai scump, mai ales dacă este bun pentru tenul tău.
Superbe pozele!
Felicitari pentru tot ceea ce faci pe blog, te urmaresc de ceva vreme si mi se pare ca te indrepti cu viteza luminii pe o panta ascendenta. Mi se pare ca articolele tale sunt lucrate, bine gandite, iar pozele, cum ar trebui sa fie.
Eu folosesc acelasi fond de ten de ani de zile, Maybelline Affintone. Am mai incercat Revlon, Elf, milani, vichy, bb creamuri, miss sporty, rimmel, astor, insa mereu ma intorc la el. Nu am incercat nimic din ceea prezentat de tine.
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Mă bucur enorm să văd că sunt oameni care apreciază.?
Numai produse faine vad la tine!
Eu am in uz cealalta varianta de fond de ten Estee Lauder si ma impac foarte bine cu ea.
La un moment dat ma tenta si pe mine produsul de la Lioele, dar mai bine ca nu l-am luat.
Eu nu m-am înțeles cu varianta aceea… Lioele este destul de hidratant.
Eu folosesc un fond de ten de la Guerlain deja de 3 ani, tare mi-as lua unul noul. Articolul tau este o buna sursa de informatii.
Mulțumesc frumos!
Cel de la Huda ma tenteaza si pe mine, insa momentan folosesc doar BB cream intrucat nu am probleme cu tenul. Totusi, cum am tenul foarte uscat imi gasesc destul de greu un produs potrivit
Nu știu dacă s-ar potrivi cu un ten uscat…
Un articol dragut, plin de recomandari frumoase si poze profesionale. Imi place 🙂
Mulțumesc frumos!
Desi am destule fonduri de ten, nu prea le suport pe ten…tot un cc sau bb cream prefer :)) mai ales acum ca vine vara…cred ca voi ramane doar la o crema cu spf
Este bine să folosim produse care ne plac.?
Nu am testat nici unul dintre aceste fonduri de ten, dar asa mai afacut curioasa cu marea majoritate dintre ele
Merită să le încerci.
Faina colectia ta de fonduri de ten. ? Am tot zis ca testez si eu fondul de ten Estee Lauder. Sper sa imi placa.
Este foarte fain, light și totuși are o acoperire ok.?
Mi le-as lua pe toate daca as putea. Doar ca nu prea folosesc fond de ten decat la ocazii speciale, si ar fi pacat sa se iroseasca niste cosmetice bune la mine in posetuta.
Da, așa este…
Tu vad ca ai numai firme de firme. Eu nu am fonduri de ten atat de scumpe si imi fac treaba cu ele. Cred ca am o gramada si parca s-au inmultit vizibil in ultima perioada
Prefer să investesc în produse de acest gen, mai ales dacă tenul meu le agreează. Oricum alternative mai accesibile sunt cele de la The Body Shop și Lioeli.
as vrea sa incerc si eu acest fond de ten
Care din ele, că sunt mai multe?
Nu am incercat niciunul din lista ta. Momentan folosesc ceva de la Maybelline si chiar imi place.
Mă bucur că ai găsit un fond de ten care să ți se potrivească.
Nici eu nu m-am impacat cu varianta de la Estee Lauder dar mai nou am descoperit ca imi place Dior Undercover, are un spf mai mare decat Estee lauder si rezista mai bine cu o acoperire mai mare dar naturala.
Nu l-am încercat pe acesta. O să țin cont de recomandarea ta.
Nu folosesc fond de ten, doar CC CReam, dar vazand review-ul tau parca m-ar tenta sa-l incerc pe cel de la Mac.
Este foarte bun cel de la Mac.
Imi plac alegerile tale. Ai produse de top si este aproape imposibil sa nu te impaci bine cu ele, cu mici exceptii
Poți să dai greș, indiferent de preț.
Eu folosesc Photoderm Max 50+. Te pup!
Nu am auzit de el. Te pup și eu!
Nu am incercat nici un fond de ten din cele prezentate si iubite de tine. Pro Longwear de la MAC este in schimb pe lista mea de dorinte de ceva vreme. Pare interesant si cel de la The Body Shop…mi-ar fi placut sa fi mentionat preturile lor! Da, stiu ca le pot cauta online, insa ar fi fost mai util aici 😀
De unde pot sa cumpăr faux fiter huda beauty? Nu l găsesc nicaieri
La noi nu se găsește încă, eu l-am cumpărat când am fost în vacanță…
Ce nuanță ai la cel de la huda beauty? Eu am 200B și nu știu ce nuanță mi-ar fi ok la cel de la Chanel.
Bună, Raluca,te rog as dori si eu sa imi dai un sfat cu o cremă de ochii ,pentru antirid,pentru varsta de 40 de ani si o cremă de față de antirid la fel pentru varsta mea.Dar nu vreau cremele clasice,gsrnier,loreal,etc.Am auzit ca cremele de la Lauder ar fi foarte bune.
Bună, Alina,
Din păcate, nu pot să îți recomand produse potrivite pentru necesitățile tale, deoarece nu avem un tip de ten similar. Totuși, poți să încerci produse de la branduri precum Yves Rocher, Institut Esthederm, Clinique și Klairs. Au produse foarte bune si sigur vei găsi ceva potrivit pentru necesitățile tenului tău. Sper că ți-am fost de ajutor!