Creveți cu roșii uscate, ardei copt și orez basmati

Dacă îmi urmăriți blogul de mai mult timp, sigur știți că am o slăbiciune pentru fructele de mare. Astfel, azi o să vă prezint o rețetă cât se poate de simplă și de gustoasă!

Ingrediente:

  • 400gr de creveți decorticați;
  • 200gr orez basmati;
  • 5 ardei capia copți;
  • o mână de roșii uscate;
  • 4 linguri de sweet chilli sauce;
  • 3 căței de usturoi;
  • zeama de la o limetă;
  • 1 linguriță de busuioc;
  • susan;
  • sare;
  • piper.

Pentru început, coacem ardeii capia și îi tocăm sub forma unor fâșii (puteți să folosiți și ardei copt de la borcan, însă să-i testați înainte, deoarece pot avea un gust destul de acru). După ce am terminat cu ardeii, tocăm și roșiile uscate. Eu folosesc mereu roșii uscate conservate în ulei.

În tot acest timp, preparăm orezul basmati în funcție de instrucțiunile de pe ambalaj. După ce este gata, îl asezonăm cu sare, piper și zeama de la o jumătate de limetă.

Într-o tigaie adăugăm 2 linguri de ulei vegetal și usturoiul pisat, apoi sotăm creveții până devin roz (maxim 3 minute). Nu ne rămâne decât să adăugăm ardeii, roșiile uscate, sweet chilli sauce, busuiocul, sarea și piperul și să sotăm totul pentru aproximativ 5 minute. După ce creveții sunt gata, garnisim totul cu zeama de la o jumătate de limetă și presăram câteva semințe de susan.

La final, așezăm creveții peste orezul basmati și putem să ne delectăm cu acest preparat cu influențe asiatice și mediteraneene!

Ps: Puteți să folosiți și zeamă de lămâie, dacă nu găsiți limete!

Sper că v-am fost de ajutor cu această rețeta!

Voi cum preparați creveții?

40 Replies to “Creveți cu roșii uscate, ardei copt și orez basmati”

  1. Nu am mancat niciodata fructe de mare dar arata foarte bine. Urmaresc emisiuni culinare si de fiecare data imi lasa gura apa, la fel ca si reteta ta.

    1. Sunt delicioase! Trebuie să le guști, mie îmi place aroma lor unică și marină.?

  2. Raluca, arata demential! Am pus deja bookmark la reteta ta!

    1. Mă bucur că vă place rețeta!?

  3. Arata tare bine, sotul meu e fan fructe de mare?

    1. Mă bucur că-ți place!?

  4. Ce sa zic …. nu mananc prea des fructe de mare, dar reteta arata super fain. Sper sa nu uit reteta pana voi cumpara creveti, dar sigur nu uit. Ce e de mancare, cam tin minte 😀

    1. Să-mi spui dacă ți-a plăcut!☺️

  5. Aoileuuu…ce bine arata, imi ploua in gura!! Intotdeauna mi s-a parut dificil sa gatesc crevetii, insa acum, dupa reteta ta, sigur va iesi o masa super delicioasa!

    1. O să mai postez o rețetă cu creveți la fel de gustoasă și de rapidă!?

  6. Nu am gatit niciodata, dar am in congelator o punga de creveti. Nu m-am incumetat inca sa ii gatesc. Urmeaza!

    1. Trebuie neapărat să-i gătești!☺️

  7. Aluculesei Brindusa says: Reply

    arata tare bine si e tare imbietoare,am sa iti fur reteta!

    1. Poți să furi liniștită! Sper să-ți placă!?

  8. wow, ce fel arata! eu de obicei incorporez crevetii in niste paste cu fructe de mare, nu ma complic prea tare. bine, adevarul adevarat e ca ne cele mai multe ori aleg mixuri de fructe de mare, nu doar crevetii

    1. Și eu mai procedez așa, însă creveții simpli sunt delicioși!

  9. O să îi spun soțului meu de rețeta ta, el e mare fan creveți, pește, fructe de mare.

    1. Super! Sper să-i placă!

  10. Yam, arata intr-un fel demential. Si chiar ca e usor de facut.

    1. Mă bucur că-ți place rețeta! ?

  11. Eu inca nu am mancat creveti dar ma tenteaza asa ca la anul la Street Food Festival mi-am propus sa ii incerc sa vad daca imi plac pentru ca am auzit de la prieteni ca sunt deliciosi.

    1. Sunt delicioși!☺️

  12. Aș respecta rețeta întocmai, numai că fără creveți, oare cu ce legume i-aș putea înlocui? Hm, mi-ai dat temă de casă…

    1. Poți pui dovlecel, vânătă, cartof, brocoli, de fapt orice legumă vrei tu.☺️

  13. Din pacate nu imi plac crevetii si nici fructele de mare…:(

    1. Îmi pare rău să aud asta!

  14. Am salivat zdravan langa pozele tale, alta data sa ma anunti cand postezi mancare sa nu ma uit dupa ora 22, ca ma ingras numai din privit.

    1. Ce amuzantă ești! Mă bucur tare mult că ți-a plăcut!?

  15. Albu Steluta Georgiana says: Reply

    Cred ca nu este saptamana sa nu mananc fructe de mare.Uneori le gatesc eu , alteori le mananc la un restaurant grecesc care are specialitati deosebite.Este foarte frumos prezentata reteta ta.Mi-am notat-o!

    1. Mă bucur că-ți plăcut!☺️

  16. Chiar ma gandeam sa prepar niste creveti zilele acestea si eram in pana de idei. Ma bucur mult ca ai scris despre aceasta reteta. Am sa o incerc si revin cu impresiile de dupa.

    1. Aștept cu mare drag părerea ta!?

  17. Arata senzational reteta ta. Mi-ai facut o pofta. 🙂

    1. Mă bucur că-ți place!☺️

  18. Iubesc crevetii si in special fructele de mare. Niciodata nu mi-am cumparat sa le prepar acasa pentru ca am considerat ca nu ma descurc. Am sa vorbesc cu tine sa ma consiliezi si pe mine. Reteta pare atat de simpla si in acelasi timp apetisanta

    1. Sunt foarte ușor de preparat! Te ajut cu mare drag!☺️

  19. Woaaaa! Arată mega bine. Felicitări! Și mie îmi plac mult fructele de mare! 😀

    1. Mulțumesc! Mă bucur că-ți plac!?

  20. Daca ar arata asa cum vad in poza, ta as manca si eu creveti :))

    1. Dacă te referi la creveții cruzi te înțeleg, dar merită pentru că sunt delicioși.☺️

Leave a Reply to Raluca Cancel reply